Finanţare Europeană Între 25.000 şi 200.000 Euro Prin POR 2.1.
Prezentare Generală
Prin intermediul programului POR 2.1, microintreprinderile din mediul urban pot obţine până la 200.000 Euro Finanţare Nerambursabilă, în vederea construirii/modernizării/extinderii spaţiului de producţie/comercial, dotării cu echipamente şi utilaje specifice domeniului de activitate, achiziţia de active necorporale.
Beneficiari Eligibili
Solicitanţii eligibili în cadrul Programului POR 2.1. Sunt microintreprinderile din mediul urban, respectiv societăţi comerciale sau cooperative cu până la maxim 9 angajaţi şi cifra de afaceri anuală de până la 2.000.000 Euro.
Pot accesa Programul POR 2.1, Microintreprinderile din regiunile de dezvoltare NE, SE, SV Oltenia, Vest, Centru şi care nu au datorii la stat, au înregistrat profit şi au avut minimum 1 angajat în anul precedent depunerii cererii de finanţare.
Valoarea Finanţării Nerambursabile
Microintreprinderile pot solicita prin intermediul programului POR 2.1. Acordarea unei finanţări nerambursabile cuprinsă între 25.000 şi 200.000 Euro.
Contribuţia proprie a fiecărui solicitant trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului.
Cheltuieli eligibile
Cheltuieli pentru execuţia de lucrări aferente investiţiei de bază, inclusiv echipamente cu montaj:
- Cheltuieli efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului şi care constau în demontări, defrişări, evacuări materiale rezultate, devieri reţele de utilităţi din amplasament, drenaje, epuismente (inclusiv cele aferente lucrărilor pentru investiţia de bază), devieri de cursuri de apă;
- Cheltuieli aferente activităţilor de construire/extindere/modernizare a spaţiilor de producţie/prestare de servicii a microintreprinderilor, inclusiv a utilităţilor generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI);
- Cheltuieli efectuate pentru lucrări şi acţiuni de protecţia mediului
- Cheltuieli privind organizarea de şantier bine justificate şi în strictă legătura cu realizarea obiectivului proiectului
- Cheltuieli diverse şi neprevăzute – se consideră eligibile dacă sunt detaliate corespunzător prin documente justificative şi doar în limita a 10% din cheltuielile pentru execuţia de lucrări aferente investiţiei de bază
Cheltuieli pentru dotări:
- Cheltuieli cu achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalaţii de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotica, de natura mijloacelor fixe
- Cheltuieli cu achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, în limita a 15% din valoarea eligibilă a proiectului
Cheltuieli cu achiziţionarea de brevete, licenţe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similar.
Cheltuieli cu activităţi de realizare a website-urilor pentru prezentarea activităţii şi a produselor sau serviciilor proprii, inclusiv instrumente de comercializare on-line.
Servicii de consultanţă/asistenta:
Sunt eligibile în limita a 7% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile finanţate prin proiect, cheltuieli privind:
- Elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie
- Managementul proiectului şi dirigenţie de şantier
- Elaborarea cererii de finanţare/a planului de afaceri
- Serviciile de consultanţă/asistenta juridică în scopul elaborării documentaţiei de atribuire şi/sau aplicării procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie
- Cheltuieli cu activităţile obligatorii de publicitate şi informare aferente proiectului în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, în limita a 5.000 lei
Cheltuieli aferente implementării proiectului privind taxele şi comisioanele:
- Obţinerea autorizaţiei de execuţie a lucrărilor de organizare de şantier
- Obţinerea autorizaţiei de execuţie a lucrărilor de construcţie
- Taxe de amplasament
- Cota aferenta inspecţiei pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii
- Cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii
- Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor