Finanţare Nerambursabilă De Până La 200.000 Euro Prin Programul PNDR 6.4. – Rural
Prezentare Generală
Programul PNDR 6.4. Poate fi accesat pentru dezvoltarea activităţilor non-agricole în mediul rural.
Valoarea finanţării nerambursabile este de maxim 200.000 Euro, cu un aport din partea beneficiarilor de minim 10% peste suma solicitată. PNDR 6.4. Poate fi accesat atât de societăţile nou înfiinţate, în anul depunerii cererii de finanţare, cât şi de societăţile mai vechi.
Beneficiari Eligibili
- Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii aplicaţiei de finanţare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii acesteia (Start-Up-Uri);
- Fermieri sau membrii unor gospodarii agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-intreprinderi şi întreprinderi mici, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate.
Solicitanţii eligibili trebuie să se încadreze în categoria:
- Micro-întreprindere – maximum 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;
- Întreprindere mică – între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei.
Criterii de Eligibilitate
Pentru a putea primi sprijin în cadrul sub-măsurii PNDR 6.2, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- a se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
- Să prezinte un Plan de afaceri pentru desfăşurarea activităţilor neagricole;
- Activitatea/activităţile propusă/propuse prin proiect trebuie să se încadreze în cel puţin unul dintre tipurile de activităţi sprijinite prin submăsura 6.2;
- Sediul social și punctul/punctele de lucru trebuie să fie situate în spaţiul rural iar activitatea propusă prin proiect va fi desfăşurată în spaţiul rural.
Valoare Finanţării Nerambursabile Prin PNDR 6.2.
Finanţarea nerambursabilă care poate fi obţinută prin intermediul programului PNDR 6.4, este de maxim 200.000 Euro.
- 90% aportul Ministerului şi 10% Cofinanţarea Beneficiarului – pentru Activităţi de Producţie, Servicii Medicale, Sanitar Veterinare şi Agroturism sau Fermieri care îşi diversifica activitatea
- 70% aportul Ministerului şi 30% Cofinanţarea Beneficiarului pentru toate celelalte situaţii.
Cheltuieli Eligibile
- Construcţia, extinderea şi/sau modernizarea şi dotarea clădirilor;
- Achiziţionarea şi costurile de instalare, inclusiv în leasing financiar, de utilaje, instalaţii şi echipamente noi
- Investiţii intangibile: achiziţionarea sau dezvoltarea de software şi achiziţionarea de brevete, licenţe, drepturi de autor, mărci.
- Cheltuielile legate de achiziţia în leasing a activelor, pot fi considerate eligibile doar în cazul în care leasingul ia forma unui leasing financiar şi prevede obligaţia beneficiarului de a cumpăra bunurile respective la expirarea contractului de leasing.
Sunt acceptate pentru finanţare următoarele tipuri de mijloace de transport:
- Ambulanta umană;
- Autospeciala pentru salubrizare;
- Maşină specializată pentru intervenţii, prevăzută cu nacela pentru execuţia de lucrări la înălţime;
- Autocisterna pentru produse nealimentare (doar autocisterna pe autoşasiu – exclus cap tractor şi remorca autocisterna sau una din ele separat)
- Maşina de măturat carosabilul;
- Auto betonieră;
- Autovidanjă;
- Utilaj specializat pentru împrăştiere material antiderapant (este eligibil doar dacă echipamentul este montat direct pe autoşasiu, fără a putea fi detaşat);
- Mijloc de transport de agrement (ex: ATV, biciclete, trotinete etc.)
Tipurile de ambarcaţiuni ce pot fi achiziţionate:
- Bărci cu rame, caiace, canoe, bărci cu vele
- Ambarcaţiuni sportive de agrement cu mecanism de propulsare cu pedale (hidrobiciclete)
- Ambarcaţiuni de agrement autopropulsate tip barca cu motor şi barca cu vele şi motor destinate
- Transportului turiştilor conform hg 2195/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi/sau punere în funcţiune a ambarcaţiunilor de agrement şi cu acordul custodelui, în cazul ariilor naturale protejate
Domeniile de activitate eligibile în cadrul programului PNDR 6.4.
- Furnizarea de servicii de ex: medicale, sociale, sanitar veterinare; reparaţii maşini, unelte, obiecte casnice; consultanta, contabilitate, juridice, audit; servicii în tehnologia informaţiei şi servicii informatice; servicii tehnice, administrative etc., inclusiv construcţii, reconstrucţii şi/sau modernizarea spaţiilor şi zonelor aferente desfăşurării activităţilor;
- Activităţi turistice (ex: servicii agro turistice de cazare, servicii de cazare în parcuri pentru rulote, camping şi tabere, servicii turistice de agrement şi alimentaţie publică, servicii de catering, servicii de ghidaj turistic);
- Activităţi de producţie (ex: fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton; fabricarea produselor chimice, farmaceutice; activităţi de prelucrare a produselor lemnoase; industrie metalurgică, fabricare construcţii metalice, maşini, utilaje şi echipamente; fabricare produse electrice, electronice, etc.);
- Activităţi meşteşugăreşti (ex: activităţi de artizanat şi alte activităţi tradiţionale non agricole (ex: olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii etc.);
- Fabricarea de peleţi şi brichete din biomasa
Investiţii pentru producerea şi comercializarea produselor neagricole:
- Fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton;
- Fabricarea produselor chimice, farmaceutice;
- Activităţi de prelucrare a produselor lemnoase;
- Industrie metalurgică, fabricare de construcţii metalice, maşini, utilaje şi echipamente;
- Fabricare produse electrice, electronice;
Investiţii pentru activităţi meşteşugăreşti (activităţi de artizanat şi alte activităţi tradiţionale neagricole – olărit, brodat, prelucrare manuală fierului, lânii, lemnului, pielii, etc);
Investiţii legate de furnizarea de servicii:
- Servicii medicale, sociale, sanitar veterinare;
- Servicii de reparaţii maşini, unelte, obiecte casnice;
- Servicii de consultanţă, contabilitate, juridice, audit;
- Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei şi servicii informatice;
- Servicii tehnice, administrative, etc.