Cum se apropie “Dezlegarea la Pește” în programul de finanțare nerambursabilă al acvaculturii (și nu numai), cum încep să învolbure apele și ies la „produs”, toate sub-speciile de consultanți din “faunistica de baltă românească”, smardoi puși pe ademenire, amăgire, escrocherie, hoție, impostură, păcălire, momire, prostire, pungășire, șarlatanire, coțcărie, pehlivănie, șmecherie, panglicărie, pingeluire, scamatorie, marghiolisire, șulerisire, mâglisire, potlogărie și încă multe altele cu iz penal !
Mai cu o săptămână în urmă, m-a sunat un VIP (consultant independent) pus de extras banu’ din piatră poroasă, pe numele lui real Gogu Dodel, taman de pe lângă Videle, să mă întrebe așa direct și cu intonație în zicere, cum dau “biologic’u”, că îi lipsește dintr-o “cort-figurare” dă piscicolă, pentru domnul primar din comună de la el. Că în rest are preț beton (cinci star) la puiet de la Nucet, dintr-o cerere de finanțare depusă de un văr de mamă din Bolintin, pentru o altă pescăreală, în urmă cu vreo 5 ani.
Da omu’ determinat full, “Duracell” nu alta!
– Da cât costă, da cât îi dau cu „prețul de pereți” dacă ia 10 bucăți, da, dacă ia 50, că primarul o vrea mare domnule, mare!
– Că, ce garanție îi dau la bacterie, că el vrea să fie bacteria cea mai tare, că n-are vreme să stea după ea, că a citit la mine pe site, că sunt şi astea de toate felurile, da unele e mofturoase. Și nu vrea una cu nume stâlcit, că întreabă primaru!
– Da, cât durează instalarea bombei cu bacterii și dacă nu e nasol să pui mâna pe ele, că poate sunt lipicioase, de faci cancer de piele, sau covid!
Când l-am întrebat ce vrea să facă cu filtrele biologice, mi-a rupt gura cu:
– O fermă, dă o mie (1.000) dă tone dă păstrăv, șăf’u!
Da, cum vrei să faci doamne… așa fermă?
– Păi… cu bazine rotunde, că e la Novara la “Unguru” la preț bun!
Și apă…?
– Păi, e la vreo 2 km mai la vale, un pârâu de unde o să aducă apă cu ceva țeavă, că bagă primaru pe sub asfalt, că tot face drumul acum, prin comună.
Stai așa, ai zis la vale?.. da cât de la vale, cât e diferența de nivel, până la valea asta?
– Păi să fie vreo 200 de metri mai jos!
Și cu ce împingi tu apa din vale la deal?
– Păi cu o pompă, da nu știu eu de care, că nu sunt de meserie… poate îmi sugerezi ceva… da până în 1.200 euroi, că așa a băgat și vărul de mamă în tabel.
– Sau mai am o variantă, da e dubașă rău, că au făcut unii baștani din Consiliul Județean, din sus de comună, o centrală pă apă, de ai mică și cam taie la apă, de au murit toți peștii, ști… vara cam seacă râul.
Da, mă gândesc să iau un bidon, să dau în el 1.000 dă găuri cu ceva cui înroșit, să îl îngrop în albia râului, că mai jos nu seacă.
– Ce zici?
– Genial?
– Nu?
Lăsând glumă la o parte vă avertizez că discuțiile de mai sus nu sunt o glumă, ci un fapt real!
Că domnul Gogu, e pus pe fapte mari este cert, să nu vă imaginați că e doar o caterincă. Omu’ o să depună cerere de finanțare pe proiectul lui genial, făcut după o ofertă de “biologică” de la mine, un bazin de la Novara și restul de la văru din tabele, care și vărul la rândul lui a plătit un gașper de la fonduri să îi dea content, deci e „bazat” și va avea și proiectul 100% aprobat!
El nu este o excepție și nici o uriașă exagerare! El e viu și are și telefonul meu, auzi, de pe surse…!
Dar târguiala lui cu mine, seamănă extrem de bine, cu ce pățesc aproape săptămânal, în ultimii ani, asaltat de tot felul de „săpători” în filonul de aur al fondurilor moca, made în UE. Oamenii vor piese, nu vor ferme, te sună, te stresează și după aia să zici merci, dacă nu îi spun clientului lor că proiectul e avizat sau chiar făcut de Tăbăcaru, ăla de îi președinte la ARIAP, că doar la fotbal și la pescuit se pricepe tot românul. Nici o trebuință de Chimie, BioChimie, Ihtiologie, Hidraulică etc…
Sunt chipurile consultanți ce au mai săpat pe la Sapard, Regio etc… sau și mai simplu escroci, da muncitori, ce nu au în clin sau în mânecă cu acvacultura!
Încât totul seamănă cu următoarea poveste.
Un primar, politruc, consilier local, deputat sau unul cu degetele unse pe la butoanele administrației sau prin politicii de cumetrie, vrea și el o fermă de pește, ca doar nu numai unul merită o Belină! Și caută un consultant. De regulă ăștia nu se lasă prea mult căutați, că sunt ventuzați în formațiune de ciorchine de ușile birourilor, la fiecare linie de finanțare, să iasă și la ei ban’u, că e foame mare cu pandemia asta.
Și cum beneficiarul visează la o baltă “ţâţă de mâță”, ca un bolid de formula unu, cu care în trombă să o ia razant prin față, pe turnură, lui Dragnea. Cu ditamai sturionul pictat pe caroserie, sau cu banița de caviare asezonate cu praz, pe aripa din spate, îl trimite pe consultant la muncă, să facă proiectul, că bani nu îi dă, până nu e “cașul” de la UE, în poală!
Consultantul subfinanțat, adică încă fără banul lui, se duce la un “AutoSelect” de mașini dezmembrate și cere 4 roți… și primește… 4 roți… de Dacie, că sunt mai ieftine și el e patriot și ne vaccinat!
Apoi caută cel mai tare și mai mare motor… și primește unul de buldozer că e ieftin și are cai mulți!
Apoi pune în desagă un ambreiaj de Tico, un carburator de Polo din 1980, uși de Trabant că sunt ECO și bonus, un volan de Rabă, din ăla dat cu bandă izolatoare, să nu transpire beneficiarul la palme.
Cu toată marfa asta “terciuită” prin licitații umflate de 3 ori, se trezește beneficiarul în poartă, încercând să se prindă cum face fis’u din lego figuri, să le facă și el la fermă.
Bă, idioților, (cu tot respectul!), nu mai cumpărați “piese” aiurea, că nu iese din ele nici un coteț, nu e Lego, darămite un Ferrari.
O fermă, nu se face pe pământ și nu contează că tocmai ai luat 7 hectare la barbut, aseară, dacă nu ai o sursă de apă!
Peștele trăiește în apă și nu pe pământ!
Cum să faci analize… doar e bună de băut, ce are…?
Adică… debit, temperatură, sedimente, aoualeu, stai frate… că bați câmpii!
Ce modelare de fermă, bă frate… ești prost, că nu e din plastilină!
Lasă că știm noi, de ce ești scorțos, ești cu ăilalți… pesedistu dracului, a ești liberal de bagi strâmbe… te-am ghicit, da te-am văzut cum îi dădeai cărți lui Cioloș, să învețe acvacultură, dacă tot a înecat agricultura!
Cum… vrei banii înainte ca la curve, ca să faci proiecte tehnice de 150 de pagini și business planuri!
Ba, ști ceva, nu contează ce scri tu în hârtiile tale, contează ce scrie domnu secretar de stat, în hârtiuța lui ce ajunge la domnul Cici. Cum care Cici, ăla de dă banu’, bă anarhistule, nici atâta nu ști!
Și ce dacă nu mai e pe post, hârtiuțele lui sunt eterne… Fraier coclit ce ești!
Bă, uitate la mine… și de car apa cu cisterna în fiecare zi, la domn primar în poartă, eu tot am să fac mega pescărie.
Iți arăt EU, uzatule!