Fonduri Europene pentru Organizatori de Festivaluri şi Evenimente Culturale, Librarii, Edituri şi Cinematografe

Prezentare Generală Program

Întreprinderile care au activat în baza unui cod CAEN autorizat în domeniile: Organizări de Festivaluri şi Evenimente Culturale, Librarii, Edituri şi Cinematografe, pot primi finanţare nerambursabilă în cuantumul a 20% din pierderea înregistrată în 2020 faţă de 2019, respectiv 20% din diferenţă între cifra de afaceri înregistrată în cei doi ani.

Organizatori de Festivaluri şi Evenimente Culturale

Beneficiari eligibili

  • PFA-uri, ONG-uri şi societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea într-unul din domeniile eligibile, care au fost înfiinţate şi au desfăşurat o activitate cu caracter cultural înainte de 01.01.2020, au organizat evenimente culturale cu public în România în anul 2019 şi au vândut bilete sau beneficiarul a organizat un festival cultural cu public în România, cu îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative:

– Festivalul a fost organizat de cel puţin 2 ori în ultimii 3 ani;

– Are o durată de cel puţin două zile;

– A avut o ediţie organizată în 2019;

– Ediţia 2020 a festivalului a fost anunţată şi pusă în vânzare înainte de 15 Martie 2020;

– Festivalul a fost programat pentru 2021 sau 2022;

– Beneficiarul deţine marca înregistrată a festivalului de la OSIM.

Valoarea Finanţării Nerambursabile

  • 20% din baza de calcul, respectiv diferenţa înregistrată între cifra de afaceri (venituri totale) din anul 2020, faţă de 2019, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN autorizate, dar nu mai mult de 1.800.000 Euro la nivel de întreprindere/întreprindere unică.

Valoarea Finanţării Nerambursabile

  • Cheltuieli cu închirierea scenotehnică;
  • Cheltuieli cu închiriere logistică (corturi, garduri, toalete, amenajări interioare-backstage);
  • Cheltuieli cu onorariile artiştilor care au avut cel puţin 1 reprezentaţie artistică în România în cursul anului 2019;
  • Cheltuieli de promovare, producţie publicitară şi difuzare a activităţilor culturale din proiect;
  • Cheltuieli privind echipamentele de protecţie medical, inclusiv materiale de dezinfecţie împotriva răspândirii virusului SARS COV-2;
  • Cheltuieli cu serviciile necesare derulării activităţilor culturale prin proiect;
  • Cheltuieli administrative care se referă la plata utilităţilor;
  • Cheltuieli aferente ratelor de leasing şi ratelor de credit.

Librării

Beneficiari Eligibili

  • IMM-uri care îşi desfăşoară activitatea în baza codului CAEN autorizat 4761, care au fost înfiinţate şi au desfăşurat activitate înainte de 01.01.2020 şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– Cifră de afaceri din vânzarea de cărţi în România a reprezentat minimum 30% din total cifra de afaceri;

– Minimum 50% din cifra de afaceri aferenta vânzării de carte din 2019 a fost realizată prin librarii operate în spaţii fizice accesibile publicului larg şi au minimum de 2000 de titluri expuse la vânzare.

Valoarea Finanţării Nerambursabile:

  • 20% din baza de calcul, respectiv diferenţa înregistrată între cifra de afaceri din anul 2019, faţă de anul 2020, rezultată din vânzarea de carte, dar nu mai mult de 1.800.000 Euro la nivel de întreprindere/întreprindere unică.

Cheltuieli Eligibile

  • Cheltuieli cu achiziţia stocurilor de carte – minimum 50% din buget va fi alocat pentru achiziţia de carte, din care 20% să provină de la edituri mici şi minim 20% să fie cărţi ale unor autori romani;
  • Cheltuieli legate de logistică;
  • Cheltuieli privind echipamentele de protecţie medical, inclusiv materiale de dezinfecţie împotriva răspândirii virusului SARS-COV-2;
  • Cheltuieli cu achiziţia/închirierea de active corporale şi necorporale;
  • Cheltuieli cu serviciile necesare derulării activităţilor culturale prin proiect, de exemplu foto video, creaţie, digital;
  • Cheltuieli administrative care se referă la plata utilităţilor;
  • Cheltuieli aferente ratelor de leasing şi ratelor de credit.

Edituri

Beneficiari Eligibili

  • IMM-uri care îşi desfăşoară activitatea în baza codului CAEN autorizat 5811, care au fost înfiinţate şi au desfăşurat activitate înainte de 01.01.2020 şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– Editura a avut în 2019 minimum 10 titluri la vânzare.

– Cel puţin un contract de distribuire carte cu o librărie;

– Cifră de afaceri din vânzare de cărţi în România reprezintă minimum 50% din totalul cifrei de afaceri a editurii, iar în 2019 editura a participat cel puţin un târg de carte.

Valoarea Finanţării Nerambursabile

  • 20% din baza de calcul, respectiv diferenţa înregistrată între cifra de afaceri din anul 2019, faţă de 2020, rezultată din vânzarea de carte, dar nu mai mult de 1.800.000 Euro la nivel de întreprindere/întreprindere unică.

Cheltuieli Eligibile

  • Cheltuieli pentru producţia de carte – minimum 50% din buget va fi alocat pentru producţia de carte şi minimum 10% din buget va fi pentru publicarea de noi autori romani;
  • Cheltuieli cu cesiunea drepturilor de autor;
  • Costuri de logistică (transport, depozit);
  • Cheltuieli privind echipamentele de protecţie medical, inclusiv materiale de dezinfecţie împotriva răspândirii virusului SARS COV-2;
  • Cheltuieli cu achiziţia/închirierea de active corporale şi necorporale;
  • Cheltuieli cu serviciile necesare derulării activităţilor culturale prin proiect;
  • Cheltuieli administrative care se referă la plata utilităţilor;
  • Cheltuieli aferente ratelor de leasing şi ratelor de credit.

Cinematografe

Beneficiari Eligibili

  • IMM-uri care îşi desfăşoară activitatea în baza codului CAEN autorizat 5914, care au fost înfiinţate şi au desfăşurat activitate înainte de 01.01.2020 şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– Deţin clasificarea sălii de cinematograf emisă de Registrul Cinematografiei;

– Deţin autorizaţii legale pentru funcţionare;

– Asigură o capacitate de minimum 50 de locuri, în cel puţin o sală de cinematograf şi cel puţin 8 luni pe an, funcţionează în regim public de vânzare a biletelor de intrare la spectacole cinematografice.

Valoarea Finanţării Nerambursabile

  • 20% din baza de calcul, respectiv diferenţa înregistrată între cifra de afaceri din anul 2019, faţă de 2020, rezultată din vânzarea de bilete, dar nu mai mult de 1.800.000 Euro la nivel de întreprindere.

Cheltuieli eligibile:

  • Costuri aferente achiziţionării drepturilor de exploatare pentru film românesc şi european, minimum 50% din valoarea ajutorului;
  • Costuri aferente promovării, producţiei publicitare şi difuzării;
  • Alte cheltuieli aferente distribuirii filmului;
  • Cheltuieli administrative care se referă la plata utilităţilor;
  • Cheltuieli aferente ratelor de leasing şi ratelor de credit.

Dacă acest program de Finanţare Nerambursabilă prezintă interes pentru dvs, ne puteţi contacta telefonic sau prin intermediul formularului de contact alăturat – click aici !